UN SFERT din populația Timișoarei, fără APĂ CALDĂ din cauza datoriilor societății de termoficare a orașului

UN SFERT din populația Timișoarei, fără APĂ CALDĂ din cauza datoriilor societății de termoficare a orașului
Publicat: 13/09/2018, 19:18

Directorul societății de termoficare Colterm, Emil Șerpe, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că a fost sistată furnizarea de gaze naturale din cauza unor datorii de peste două milioane de lei. Prin urmare, cei peste 60.000 de timișoreni racordați la sistemul de termoficare al orașului vor rămâne fără apă caldă începând de joi seara.

„Avem notificare din partea E.On cu privire la sistarea furnizării gazelor naturale, suntem în discuții cu reprezentanții E.On în acest moment. Este vorba de o datorie mai veche de peste două milioane de lei și mai sunt câteva restanțe din luna curentă”, a afirmat Emil Șerpe.

De asemenea, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, că a fost sistată furnizarea de gaze naturale către Colterm de joi după-amiază, dar că speră ca situația să fie remediată cât mai repede.

„Eu sunt convins că se rezolvă situația. S-a ajuns aici datorită faptului că au fost blocate conturile Colterm, iar acum câteva ore au fost deblocate”, a precizat Nicolae Robu.

Este a doua oară în acest an când este sistată furnizarea gazelor naturale către Colterm. La sfârșitul lunii iunie a acestui an, timișorenii abonați la Colterm au rămas fără apă caldă timp de două zile, după ce E.On Energie România a oprit alimentarea cu gaz către Colterm, din cauza datoriilor prea mari pe care compania le avea.

De asemenea, la sfârșitul lunii august, sediul Colterm din centrul Timișoarei a fost scos la licitație pentru acoperirea datoriilor societății de termoficare. Sediul a fost scos la licitație la solicitarea E.On Energie România, care are de recuperate peste 15 milioane de lei, reprezentând debite neachitate și penalități de întârziere pentru gazul livrat în ultimii ani.

În acest moment, Colterm are peste 60.000 de abonați în Timișoara care, potrivit ultimelor statistici, numără circa 300.000 de locuitori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?